More servicesWindows Live
HomeHotmailSpacesOneCare
 
MSN
Sign in
 
 
Spaces home  alimoriPhotosProfileFriendsMore Tools Explore the Spaces community

Andreea

View spaceSend a message
Age:
daca am supravietuit in Bucuresti, ce m-ar putea omori?
View space
zire200402

alimori

I'll tell you this, No eternal reward will forgive us now for wasting the dawn
July 04

despre obiceiurile locului (3)

uffff ce dor de prieteni m-a luat Triste (am vazut poza M-ei in noul ei apartament... in care beam vin negru si fumam narghilea si ni se urcau combinat la cap). Despartirea de ei si de familie a fost ca o boala, nu ca o tristete, ca un debut de atac de panica - imi crestea nelinistea pt ca o vedeam ca pe o amputare, ca pe un handicap ("ce ma fac acolo fara ei?").

Spaniolii astia sar in ajutor fara s-o ceri; colegul de apartament mi-a adus prosop curat de la maica-sa de acasa; A. a plimbat o zi intreaga o haina dupa el pt ca ma incapatanam sa ma imbrac subtire si ajungeam sa tremur; si alte gesturi marunte (ale colegilor de la spital, de ex) cu care nu eram obisnuita in Ro. Au mentalitate de grup, toti trebuie sa se simta bine, beau la comun, platesc la comun (totusi unul pt toti e sluga; pe sectia de trauma adusul cafelelor de catre cel mai mic rezident e chestie de recunoastere a ierarhiei; am auzit ca se poarta modelul si prin alte spitale si alte specialitati; un coleg de pe MF a incetat pe motivul asta sa mai faca garzi de trauma; altul a reusit sa-si impuna refuzul; carevasazica e slugarie si-n chirurgia lor Ojos en blanco; tot MFistul mi-a zis ca rezidentii se aseaza toti pe o anumita parte a mesei - nu p-aia pe care m-am asezat eu de 2 ori Risa; dar nu mi-a atras nimeni atentia, nici macar cel mai mic rezident in particular).

June 29

noaptea ma invie cu flori mari de insomnie

(dealul cu dor - Pasarea Colibri)

 

Mansarda e insuportabila vara, usa metalica frige, patul atat de aproape de acoperis e cuptor, uneori dorm jos, pe "sofaua" de 1,20 m lungime; deh, viata de incepator ecologist Risa care refuza aerul conditionat; visez la o camera intr-un apartament langa palat sau in Moncloa cu vedere la munti. Nu-mi vine sa cred (nici alor mei Lengua fuera) ca am renuntat la apartamentul meu bucurestean (fara chirie) de 2,5 ori mai mare decat mansarda asta sufocanta si la rezidentiatul de mai bine de 2 ani ca sa incep aici o viata cam chinuita de student, sa primesc ordine (nu toti dau sfaturi, unii dau ordine) de la rezidentii cu mai multa experienta dar cu cativa (destui) ani mai mici ca mine, sa vorbesc cu prietenii pe net si sa ies de cele mai multe ori singura. Cu toate astea mi-e mai bine ca-n Bucuresti, ma simt mai sigura pt ca acum depinde doar de mine (in Ro aveam tot ce-mi doream, dar pt ca-mi era pus pe tava de ai mei), invat atitudinea optimista in fata bolii si a invaliditatii care-mi dadeau angoase teribile in bucale si curajul de a nu te obisnui mioritic cu ideea. "Acasa" evitam sa-mi cumpar lucruri pt ca voiam sa plec si mi se pareau cheltuieli inutile, acum evit sa cumpar pt n-au loc in mansarda; suspectez totusi in chestiunea asta un instinct de nomad fara caravana. 

June 27

despre obiceiurile locului (2)

 

(Spania spre finala: meci cu pacienti, anamneze si radiografii cu care se distrau barbatii sectiei intre seminte si ragaituri)

Un R1 avea nu`s ce treaba pe sectie (cred ca era de garda) si ar fi vrut sa ajunga la o masa cu ceilalti colegi; o R mai mare i-a raspuns ca aia din garda ar trebui sa inteleaga ca e musai masa, ca trebuie sa participe, sa-si faca prieteni... Socializarea e obligatorie (sau ma rog, recomandabila), da prost sa te duci acasa imediat dupa garda chiar daca abia te tii pe picioare, tre` sa iei micul dejun fie cu aia din garda cu care te vezi maxim de 2-3 ori/luna, fie cu aia din "serviciul" propriu. Dupa prima garda (cea de interne) m-am dus c-o scarba deplina la cafea cu respectivii colegi; aia de pe MF ma acrisera, iar cu cei de pe interne n-avusesem prea mult de-a face. Am suportat gandidu-ma ca n-am s-o repet.

Ieri a fost prima de trauma; a inceput cu un scandal facut de ambii rezidenti pt ora la care am ajuns (intelesesem gresit partea cu micul dejun care urma prezentarii in garda, nu o preceda cum mi se parea mie firesc). Spre deosebire de gagicile de pe MF, astia 2 s-au calmat imediat si nu mi-au mai dat la gioale; au mai facut cateva glume pe seama mea cu o moaca serioasa pe care le-am luat de bune (a trebuit sa mi se explice ca-s stouri) dupa care, intre bancuri pornografice si hahait din orice prostie, mi-au explicat de toate (radiografii, examen clinic, recomandari, totul cap coada). Avantajul unei garzi exclusiv masculine e ca nu-mi iau palme dupa ceafa (n-am plecat acasa cu frustrarea din garda de interne cum ca n-am raspuns cum as fi vrut si cu promisiunea c-o sa le-o platesc eu pana la urma; deh, temperament muieresc Risa ); dezavantajele le stie oricine s-a nimerit pe-o sectie de chirurgie. Uneori chiar imi doream sa nu inteleg tot, dar cu asa gesturi si mimica ar fi putut vorbi orice limba. Iar cu facutul pe proasta nu ma impac, l-am incercat ca sa scap de tot felul de responsabilitati, dar ma enerveaza mai mult sa fiu luata de toanta si lasata in pace decat sa primesc capace pt orice greseala.

La masa cu astia din trauma mi-am luat singura cafea; R2 s-a uitat chioras la mine si mi-a zis ca se ia pt toti, nu-si ia fiecare pt sine. De unde era sa stiu? Si nici nu mi-ar fi trecut prin cap ca eu, singura gagica, sa aduc tava cu cafele pt barbati. E drept ca pe rehab stau doar cativa la coada pt tot grupul, dar in sala de mese nu se sta la coada, te duci cand ai pofta si-ti iei.

Iar azi am plecat fara sa mai cobor in garda sa-i zic la revedere lui R2; celalalt dormea, iar colegii de rehab nu ajunsesera inca si mi-a fost lene sa-i astept pt o cafea. Tutorul m-a intrebat daca plec repejor si daca mi-e somn, i-am balbait o scuza si m-am carat. Probabil c-a fost si asta o gafa, colegii de rehab raman la micul dejun cu sectia proprie, dar io am cam obosit sa ma intreb cu cine tre` sa mananc si sa fiu zambitoare oricarei nesuferite cu care impart garda.

Saptamana trecuta o colega de rehab mi-a zis ca proful vrea sa fim punctuali; intotdeauna ajung devreme, dar ma schimb si plec pe interne (mananc cu aia de acolo si mi se pare mai comod; daca e sa ies undeva, cu R1 beau, nu cu aia mai mari care-si vad deja de ale lor); iar un alt coleg mi-a dat de inteles c-as putea sa urc mai tarziu. Mda, cine sa mai inteleaga. Mi-e clar ca-i prefer p-astia de pe rehab oricaror altor colegi: aia micii de pe interne-s ok (dar parca-s prea mici), aia mari sunt prea plini de ei, aia de pe trauma mor de ras din orice idiotenie (si io cu ei, dar rad de rasul lor) si-s prea mitocani ca sa ma pot relaxa cu ei.

June 16

"Stiam ca peste o secunda prezentul va prinde gust de mucegai"

(D. S. Petre, in aceeasi perioada)

 
mama mama mama ce-am gasit! Survolajul vechi pe net, melodii din cele pe care ti le canti singur ca sa nu le uiti! Luati de va bucurati:
 
D-alea noi n-o sa duc lipsa, ma gandesc, nu mai suntem in `95 sa le vanez la radio (la Fun unde ii promova baiatul ala cu R..., Raul parca nu, nici Robert, Ramon e prea latin, in fine, ala care-l aducea si pe tembelul de la Terminal White in studio - mare trupa, nici urma de ea pe net, dar aveau cateva piese bunicele la a tspea ascultare)
June 15

Salep! Salep! Hai la salepgiu!

(P.I)
 

Nu l-am citat pe Makine aici ca sa nu-mi mai bat capul cu scrisul, ci sa mi-l amintesc cand mi se face dor, tot asa cum recit Blaga - ca pe o formula magica. Am promis sa nu mai iau in ras nostalgiile altora, oricat de jalnice mi s-ar parea (cred ca trebuie sa-ti fie tare rau ca sa ajungi sa duci dorul mahalalelor scorojite bucurestene Pensativo).  Cum m-am convins ca Makine scrie pe limba mea, il iau in serios de la un capat la altul, ca nu se stie cand ma loveste si pe mine si ar fi bine sa inteleg cat de cat ce mi se intampla. 

De integrare si imitare nu m-am preocupat; respectarea etichetei e de bun simt si de mai mult nu-mi pasa, daca vine de la sine, bine; daca nu, permanezco diferente. N-am nici un "mi lejano allí", nici un "bosque de Cáucaso", nici un "lo que nunca debí abandonar". Plecarea a fost fireasca, mi-am dorit-o de cand ma stiu (nu exagerez, intodeauna m-am vazut traind intr-o alta limba), am avut niste dubii dupa ce-am luat rezidentiatul si m-a prins o toropeala multumita. In perioadele mai imputite imi lipseste o "acasa" la care sa ma gandesc; pana acum visam doar o destinatie, acum c-am ajuns ce urmeaza? Alta? Casa nu-mi poate fi decat caravana, bag de seama. Nu ma mai las amagita de locurile din care am plecat cu amintiri, pana acum n-am fost altceva decat turista si stiu ca se schimba situatia cand ma mut; sau poate Madridul e doar o intamplare si casa mea e in alta parte (?).

Andrei Makine - Réquiem por el Este

 

"De no ser por ti habría abandonado para siempre a ese niño dormido en medio del bosque del Cáucaso, como solemos abandonar en el olvido esas partes más irrecuperables de nosotros mismos, las demasiado lejanas, o demasiado penosas, o demasiado difíciles de confesar. Una tarde hablaste de la verdad de nuestras vidas. Creo que no te entendí; tal vez confundí el sentido de tus palabras. Pero ese error hizo que renaciera en mí el niño olvidado."  

"De hecho, a ese Occidente que nos era tan familiar no podía dársele el grave y duro nombre de exilio. Tenías razón, sólo era una identidad más, al menos al principio. Y ahora sabía que para interpretarla mejor, para adaptarse más rápidamente a un país, había que imitar. En el fondo, "integración" sólo quiere decir "imitación". Algunos lo consiguen hasta tal punto que terminan por exponer el carácter del país mejor que los nativos, como esos cómicos que ponen al lado de cualquier hombre famoso una imitación que resulta más real que el personaje en sí, pues la copia condensa todos sus tics gestuales, concentra todas sus pequeñas manías verbales. Sin embargo, cuando lo consigue, el extranjero descubre el objetivo inconfesable de ese juego de imitación: intentar ser igual para permanecer diferente, vivir como se vive aquí para protejer su lejano allí, imitar hasta al desdoblamiento y dejar a este doble hablar, gesticular y reír, para poder huir con el pensamiento hacia los que nunca debió abandonar."  

"Como extranjera se tomaba más libertades que otros respecto a las estrictas leyes y costumbres que gobernaban el país, y puesto que no las consideraba leyes absolutas, entonces dejaban de serlo."

 

bilant la 2 luni juma`

 
Daca ar fi sa plec acum n-as avea ce amintiri sa iau cu mine; perioada asta goala o fi asteptarea care urmeaza scopului atins. A trecut entuziasmul turistului - acum stiu ca pe cel al noului venit nu l-am trait - s-a estompat Madridul lui Sabina, incepe al meu. Nu e ca si cum as fi picat in mijlocul filmului si nu stiu despre ce e vorba, cand toti isi fac rolurile iar eu nu-s decat observator nauc. Mi-era teama de asta, dar nu, cel putin la inceput (nu stiu cum o fi mai tarziu, cand incepe "selectia") toti sunt atenti si au grija sa te simti bine oriunde, nu doar la petreceri. Pt asta as recomanda tara, chiar daca nivelul de trai e in scadere (Zapateeeerooo! sunteti in criza!!) si actele imigrantilor ies greu de simti tot timpul ca te llaman el desaparecido.
 
PS: am vazut muntiiiii!! Joi seara, ratacindu-ma prin Moncloa; de sus, de pe aleea care trecea pe langa parc, cedrii, pinii, norii si muntii!
 
PPS: zicea makedonul lui Istrati (cine-si mai aminteste numele lui din Chira Chiralina?) ca daca-ti potolesti dorul de duca, tac toate. Dar io pe incercate zic, ca si Istrati, "da` de unde!" 
June 08

oameni-capitole

Sunt oameni ca niste intamplari: ma duc pana la un punct si ma lasa acolo; apoi apar altii cu care continuu fara precautii, fara dubii. In ultimul timp tot intalnesc astfel de persoane cu care duc mai departe ce-am inceput cu altii, asa cum fac cu putinele capitole din trecut care au ramas neincheiate. Astept noutati, sa cunosc oameni asa cum invatam copil o limba straina - fara conexiuni, fara amintiri.

Can you sing for me?

 
 
N-am inteles de ce "lost in translation" a fost atat de bine cotat; din perspectiva turistului entuziast (singura pe care am avut-o pana acum) nu reuseam sa empatizez cu ei; pe imdb i-am dat 5 filmului. Acum mi-e altfel si mi-e clar. Ce nu mi-e clar e cum reusesc chinezii sa traiasca oriunde, sa se descurce cu actele si cu dorul (au si d-asta?) Nu, nu mi-e dor*, asta ar mai lipsi, dar mi-e ceva oarecum neplacut; inainte de a pleca ii spuneam maica-mii cat de nerabdatoare sunt sa devin "de-a locului", sa platesc chirie, sa-mi scot abonament de metrou, sa ma duc dimineata la serviciu. Acum ca primesc facturi in casuta postala, in afara dorului de duca de care nu pot scapa nicaieri, mi-a mai aparut ceva, necunoscut si cu care nu stiu ce sa fac. Care a fost numit azi, intr-o convorbire cu o prietena din bucuresti - "nici aici nu umbla cainii cu covrigi in coada" (dupa referiri la grevele din sanatate cu care n-are nicio legatura, dar care au aparut ca o justificare - nu stiu daca Anda s-a dat seama ca-i falsa)
 
Comentariile clipului de mai sus vorbesc despre "isolation and solitude" si "loneliness"; pana de curand mimica chinezilor nu-mi spunea nimic, mi se parea plata, iar sentimentele lipsa pt ca eram obisnuita cu expresia lor europeana. Dar bine zice AB, nici nu-i nevoie de mai mult. De cand vizionez bucati de filme de KWW, ce simt aici, in Madrid, si nu stiu sa numesc a capatat chip: 1:16, 1:26, Where are you heading?, 5:31, 5:43... Iar dorul de prieteni: 0:51, 3:27, 6:03,
 
*"Dorul" e un cuvant generos in sensuri, as putea sa zic ca asta mi-e. As putea dac-as sti sa zic de care. 
June 07

ieri in carfur

Urasc carrefourul pt ca-i inchis de 1 mai, de san isidro si de cine stie ce alte sarbatori, pt ca inchide duminica devreme, pt ca are produse proaste care nu merita folosite nici gratis (vorbesc de alea cu numele lor), pt ca la iaurturi promoveaza numai danone (alt jaf de firma care vinde gume sub eticheta de iaurt). Azi am sa dau o tura prin cartier in cautare de magazin turcesc de unde sa pot cumpara lactate adevarate. Le-as spune alor mei sa-mi aduca din Ro un iaurt ca sa-mi pot prepara in casa, dar laptele de aici in mod sigur are inhibitori, nu creste nici cea mai vanjoasa bacterie in el. Chinezii au inteles ce-i ala comert, tin magazinele deschide in orice zi pana la 12 noaptea, chiar daca sunt doar 2 vanzatori. Nu toate "fruteriile" au acelasi program, ca deh, arab fara siesta nu exista.
Am obiceiul (topesc sau nu) de a ma chiori in cosurile altora, cica face bine la inspiratie cand vrei sa slabesti. E adevarat ca cei mai aratosi (barbati mai ales, femeile de aici nu-s suficient de misto ca sa ma intereseze ce mananca) nu iau decat produse de baza. In afara de barbatii bine ai cartierului, doar asiaticii (indieni, pakistanezi) nu dau banii pe procesate. In ceea ce ma priveste, vad ca incep sa ma tampesc: la ce lene am in oase sau la ce talent culinaresc n-am, prefer sa cumpar gazpacho decat sa incer sa-l fac. Ingredientele cica ar fi toate naturale, dar nu se pomeneste nimic de "bio" si atunci ma intreb cum poate un suc de rosii diluat cu apa sa aiba un gust mai intens decat o rosie ne-"bio" crescuta ca fat-frumos intr-un an cat altii in 10 cu miros si gust de iarba.
Sa ajung si la subiectul postarii: ieri aud un bombanit cu accent cunoscut; ma apropii sa ma conving ca-i romanesc, vad un tip scurt si blond (fata de rusnac*) alegandu-si o zacusca (da, carfurul are stand romanesc) si un indian care se indeparteaza zicand "...tu madre"; romanul raspunde cu ba pe-a ma-tii, indianul se intoarce "yo, para ti, borracho", blondul e de acord un pic rastit in spaniola pana pleaca indianul, dupa care faza se repeta. Ma uitam ca proasta la ei si nu pricepeam  de ce romanul, scurt si plin de muschi, doar bombanea pe la spate daca tot avea chef de cearta cu lunganul ala de 40 de kile (pt ca erau multi indieni in magazin?) Sau de ce nu-l injura naibii doar in romana, daca nu vroia sa aiba probleme. Cateva minute mai tarziu, imobilizat si dat afara era romanul; probabil ca cinstit e ala care paraste primul. N-am vazut daca l-au luat in primire politistii care stau ciorchine in Lavapiés (si lipsesc cu nesimtire din Tirso de Molina unde negrii joaca barbut).
 
* nu m-am putut abtine de la comparatia asta, desi nu-mi place sa fiu luata drept slava
View more entries