Profil de AndreeaalimoriPhotosBlogListesPlus  |  Outils Aide |
alimoriI'll tell you this, no eternal reward will forgive us now for wasting the dawn |
||||||||||
20 mai Valladolid"España profunda" la extrem; statuile regilor in centrul in care am avut cocktailul de inaugurare, mancare inapoiata (carne fripta si nimic mai mult, 2 tipuri de branza in 5 zile, o biata salata pt impartit vazuta intr-o singura cina oficiala din cele 3). Imi placea Castilla, de fiecare data cand am vizitat-o, singura sau cu A., mi-a facut placere s-o descopar asa cum o citisem. Poate n-as fi urat Valladolidul cu atata inversunare daca as fi avut program de voie; organizarea in cele mai mici detalii, lipsa spatiului personal, patriotismul local extrem m-au scos din minti. Imi regandesc planurile de vacanta de vara; voiam o excursie organizata intr-o tara asiatica, ca sa nu trebuiasca sa-mi caut hoteluri prin diferite orase, transport intre ele, sa ies scump si sa pierd timpul. Dar nu, nu-mi face mie altul program! 6 mai Barcelona Vacanta in Barcelona a fost prima ocazie de a regreta c-am ales Madridul. Am fost pe punctul de a ma intoarce cu un manual de catalana, dar noroc ca barcelonezii sunt seci si neplacuti. Pe de alta parte, institutul de leziune cerebrala despre care imi povestea M. pare tentant. N-as suporta sa tratez toata viata fracturi, prefer de o mie de ori neurologicii. Poze, ma scuzati daca-s prea turistice:                     5 mai .Scriu de la spital pt ca internetul a venit cu nu stiu ce setari cretine si nu-mi pot vedea blogul de la propriul comp de cand platesc factura. Pana ma dumiresc ce trebuie schimbat ca sa mearga la fel ca celelalte conexiuni (ma indoiesc ca ma duce mintea pt asa ceva, pe spanioli nici atat, poate mai apare pe la noi peruanul descurcaret), o sa apar foarte rar spre deloc.
In alta ordine de idei sunt bine, mi-am facut program de cantonament si-mi place, ma deranjeaza doar ca ies mai rar, de fapt ca socializez mult mai putin, nu lipsa iesirilor in sine; alergatul de dimineata face minuni - face ziua mult mai lunga si-mi da timp si energie pt toate. 22 avril .Duminica, dupa 2 saptamani tulburi in care n-am avut timp pt mine, fara televizor, fara internet, saptamani in care am impartit tot - mancare, camere, timp - am intrat, cu aceiasi colegi, intr-un locutorio (internet cafe) si am avut timp sa citesc stirile in romana. Moldova e tot acolo si doare, intre Valdebernardo si Lavapiés, intre pisco si ceai la comun, in romana sau (din ce in ce mai mult) in spaniola, e tot acolo, ca o vina, ca o infirmitate, ca un (in sfarsit) "mi lejano allí".
.Daca vi se pare ca-s superstitioasa pt ca-mi dau in carti sau ma duc la ghicitoare, mai bine mi-ati cunoaste colegii "motelisti". Nepotul colegei e dus la psiholog pt probleme de concentrare; de cateva saptamani, dupa o calatorie nu stiu unde, a inceput sa se simta urmarit si amenintat, sa vada straini in camera, sa faca pe el noaptea si sa nu poata dormi. Explicatia gasita a fost ca e extrem de sensibil si ca "vedeniile" sunt frecvente la copiii din satele de selva (el e din familie de oras). Sfatul colegei a fost sa-l duca la biserica; sfaturile colegilor de aceeasi natie a fost sa-l duca la saman. Si vara-mea ma trimite sa fac pe vraciul in triburile uitate de lume pt ca tratez sindromul inflamator cu ghimbir. .Acum mai bine de 20 de ani am avut niste colegi tigani - un baiat mic si negru, Florin (asociez numele si miroul cu rasa) si o colega, tiza mea. Amandoi aveau un miros straniu, aproape respingator, dulceag pana la lesin si pe care nu l-am regasit la alti tigani. Unul dintre "motelisti" e negru tuci si e ceea ce eu as numi mexican (nu inteleg de ce imi aminteste de "Y tu mamá también", García Bernal are fata de european); ieri m-a ajutat sa-mi decorez camera si am simtit pt prima oara dupa atatia ani acelasi miros dulceag pe care nu-l remarcasem in cele 2 saptamani de cand il cunosc si ne pupam zilnic de "buna" si "pa". 17 avril .Se inchide motelul peruan; in mai putin de o luna se vor imprastia prin tara, cu tot cu Sabina: Barcelona, Oviedo, Canarias. In loc de pisco o sa beau iar ceai, o sa am din nou nevoie de somn, ziua o sa redevina de munca, n-o sa-mi mai spele nimeni vasele in schimbul unei omlete prapadite, nici n-o sa mai ceara masaj, nici n-o sa ne mai convingem unul pe altul ca trebuie sa mergem la sala.
27 mars De partea minoritară a baricadeiDacă-mi dau suficient silinţa poate o sa reuşesc să ignor (să uit?) comentariile xenofobe ale colegului R. despre care am fost avertizata.
Şi cine ştie, poate n-o să-mi mai feresc faţa "poloneză"* dacă se iscă vreun conflict acompaniat de bătăi de palme flamenco; şi n-or să mi se mai taie genunchii cand o să urc in metroul ce merge spre periferia nespaniolă a Madridului.
Ştiu că proful şi R sunt şovini, au arătat-o fără menajamente; dar cu mine amândoi s-au purtat intotdeauna frumos, m-au ajutat fără s-o cer şi n-au avut decat gesturi amicale (cu excepţia celui de ieri; poate R crede că s-a abţinut, doar a lasat toate frazele la jumătate, ba chiar o crede despre el ca-i bine crescut; nu m-am ridicat de la masă, n-am pretextat că am treabă, nu l-am facut de rahat deşi mi se parea ridicol cum isi apăra locul de munca de ăia mai bine pregatiţi decat el, dar născuţi in ţări mai calde).
In aproape un an singurul conflict rasial la care am asistat a fost iscat de doi imigranţi si intreţinut de un grup de puştani spanioli; as fi vrut sa pot zâmbi la fel ca ceilalţi, băştinaşi sau nu, sş nu-mi intorc faţa ca să nu-şi dea seama că-s străina, să rămân indiferentă lânga ei, nu să schimb vagonul.
*cel mai des sunt intrebată dacă-s poloneza, inclusiv de către polonezi 23 mars .Cand nu-s acolo mi-e ciuda, in rarele momente in care mi se intampla ma intreb cum de; poate nu-s unde trebuie, poate gresesc si eu ocazia, nu doar ocazia se impiedica de mine; cu siguranta asta e.
Si atunci de ce mi-e atat de greu sa accept ca se intampla langa mine?
Presupun ca Murakami raspunde astei frustrari; la fel si gramada de bloguri ale unora cu acelasi tip de viata.
Si mai cred ca e tarziu ca sa schimb lucrurile; din ce in ce mai tarziu. Alta data? Intr-un alt loc? Da da, aceeasi tactica de amanare (evitare) dintotdeauna; nu stiu de unde scot atatea pretexte.
13 mars MaruntisuriAm ales Spania pt ca-mi placea Sabina; prima oara i-am ascultat o melodie despre emigratul ilegal.
Apoi Madridul pt Paseo del Prado noaptea si pt umbra lui Sabina in orice local.
Specialitatea care mi-a iesit ca "excellent fit" intr-un test (partial)gratis de orientare profesionala de pe internet. Ce poate fi mai stupid?
Doctorul cu care lucrez acum (infumurat si arogant pana i-am cerut ajutorul intr-o problema de sanatate) pt camasile extrem de fine.
Apartamentul in care inca mai stau pt zambetul lui I.
Nu-mi vine in minte nicio alegere facuta cu cap; toate au pornit de la nimicuri si apoi am cautat sa le justific. Inca n-am gasit pretexte suficient de destepte pt alegerea tarii.
Refuzurile insa au fost intens gandite.
12 mars .Urasc garzile de urgente si ma seaca colegii mei fandositi de interne carora li se pare normal ca toti sa avem acelasi numar de garzi, desi suntem de specialitati diferite.
Cel mai rau urasc spitalul pt ca ma obliga la asa ceva, ar fi trebuit sa-mi pierd vremea in urgente doar 6 luni, nu un an.
Am lucrat in ambele ture de craciun si prin tragere la sorti lucrez si de paste. Concediul meu nu conteaza pt c-am fost suficient de idioata si nu mi-am luat bilete inainte de a se pune garzile, am crezut ca am cu cine ma intelege. Ramane o luna de f***i (luna mai), nu stiu daca sa-mi scot certificatul de "apta conditional", imi place sa ma consider sanatoasa, azi am cerut analize noi mai mult din curiozitate, nu vreau sa fortez nota cu asta, mi se pare de rahat sa ma conving pe mine ca-s bine, dar pe altii ca nu prea, pana la urma e vorba de a profita, dar si mai de rahat mi se par unii colegi. M-am fortat sa ies cu ei dupa "puesta" la o bere, aia care m-au calcat pe bataturi plecasera deja, parca o iau razna dand atata importanta garzilor, tinand cont de ele si in afar spitalului. 8 mars Jon McGregor - If nobody speaks of remarkable thingsAoleo cat imi place! O cutie de nimicuri, de boala, de viata, de "relatii" intamplatoare, de familii ciudate sau ciuntite; e suficient sa vorbesti despre ele si devin incantatoare; sa le faci poze sau sa le ascunzi si devin interesante.
7 mars Mai fac unulE unul vechi si gol, il invii ca sa fiu sincera pana la capat; aici spun adevarul trunchiat, nu e vorba ca las sa se inteleaga altceva - nu las - ci ca vreau uneori sa spun tot, dar ma inhib. Va fi public - nu cu publicul am eu probleme, ci cu familia si cu prea(cunoscutii). Isi pun ai mei net, nu-i nicio inginerie sa ajunga aici dand click pe poza din messenger din greseala, cum a ajuns fratele meu
 In alta ordine de idei, ciocolata Lindt cu sare e dementiala.
2 mars .In garda de ieri am fost eu mai mult ca oricand - m-au lasat nesupravegheata. I-am scris unuia reteta de homeovox, i-am recomandat chinezoaicei ceai de ghimbir ("usted no es española, verdad?"), am enervat o anxioasa pana am facut-o sa planga (las` sa le mai sara tandara si pacientilor, nu doar mie) dupa care a plecat linistita si zambitoare, fara valiumul prescris in garzi in astfel de situatii pt c-am fost amandoua de acord sa-l dam naibii, mai ca nu i-am scris unei cucoane practicante de yoga pranayama pt durerea de cap
 28 février .Puskin e dragut de citit la un ceai; in locul dup-amiezelor britanice petrecute la ai mei, merg un ceai tare si o povestioara ruseasca citita cu grija ca sa nu-mi revina in minte cantecul de leagan al lui Makine; amintirile vin insa de-a valma: "De no ser por ti habría abandonado para siempre a ese niño dormido en medio del bosque del Cáucaso, como solemos abandonar en el olvido esas partes más irrecuperables de nosotros mismos, las demasiado lejanas, o demasiado penosas, o demasiado difíciles de confesar. Una tarde hablaste de la verdad de nuestras vidas. Creo que no te entendí; tal vez confundí el sentido de tus palabras. Pero ese error hizo que renaciera en mí el niño olvidado."
26 février .Ma ingrozesc cand vad cat de putin imi pasa de altii cand imi simt fundul in siguranta si ca de fapt doar asta ma intereseaza. Miroase a patologic, cred ca-i mai mult decat asteptata blazare
 21 février Cum vor fi degetele care ne vor dezbraca?Caixa Forum are expozitii bune de luat acasa, program zilnic de la 10 la 8, intrare gratuita. Azi am fost la Zonas de riesgo si-am iesit aproape plangand de la proiectii: de la una de Eija-Liisa Ahtila din care am scos titlul postului, de la una a lui Adrian Paci ("centre de stationare temporara") si apoi a trebuit sa ies din cladire ca sa nu plang cu sughituri vazand instalatia unei libaneze.
Expozitia e prezentata ca fiind despre vulnerabilitate. Mi s-a parut ca e mai degraba despre emigratie (nu despre imigratie, ci despre plecare). Titlul in italiana al filmului albanezului suna crancen si mult mai amar-ironic decat in romana ("permanenza temporanea") si se refera la centrele in care autoritatile italiene aduna imigrantii ilegali; doar titlul, pt ca Paci vorbeste despre alta destinatie dorita si alta asteptare.
Proiectia finlandezei mi s-ar fi parut despre moarte daca nu mi s-ar fi parut a fi mult mai trista - despre neajutorare. Sau poate m-oi fi scrantit dupa pediatria facuta in bucuresti.
In instalatia libanezei am recunoscut o batista. Doar dintr-o intamplare n-am recunoscut si altceva.
19 février ."Iesirea" (sau "venirea afara", prietenii stiu de ce Imi trecuse prin cap mai demult, din senin, si de atunci mi se parea extrem de probabil. Apoi i-am propus sa se mute cu mine. Mi-a zis ca nu poate, pt ca imparte apartamentul cu cineva. I-am zis "intreab` " si brusc m-a pocnit grija pt gramatica si am mancat incurcata ultima silaba (-l? -o?). Mi-a spus c-o sa-mi povesteasca mai multe in alta zi, n-am refuzat-o, dar am evitat ocaziile de a ma aduce la curent. Aseara a fost a 2a oara cand am sunat-o acasa; era vreo 10 - nu prea tarziu pt bastinasi - si n-am stat la taclale, am intrebat-o despre serviciu. Azi mai mult plangea decat vorbea; mi-a explicat in scris ca au probleme, am aflat ca eram suspectata de cealalta (pardon?) si mi s-a cerut sa nu comentez. Cu cine? Cu altii evident ca nu; dar cu ea sa ma fac ca ploua? Sa ma port ca pana acum ar insemna sa pun paie pe foc; sa iau distanta mi se pare penibil. Mestecand mai bine dupa ce a trecut socul initial (nu al marturisirii, cum ziceam nu m-a surprins; ci cel de a o vedea atat de afectata) mi-am dat seama ca legaturi de genul "colegul preferat" nu exista nici pe sectia mea, nici pe celelalte din cate stiu. 12 février .Mi-a venit astazi la urgente o cameruneza. Vorbea bine spaniola. Mi-a spus ca traieste intr-o "albergue" cu mai multa lume (era curata si purta haine ingrijite), ca e constipata de o saptamana si ca stie ca e din cauza dietei, pt ca mananca putin. Zicea ca atunci cand isi permite mananca fructe, dar ca acum traieste pe seama celorlalti si nu poate sa ceara altceva. I-am recomandat linte (1,5 euro jumatatea de kil) dar mi-a raspuns ca nu au foc. I-am scris reteta de clisma si asistenta a fost aia desteapta care i-a facut rost de un irigator sa si-l ia acasa. Tipa a ramas in sala de asteptare sa citeasca instructiunile. A inteles perfect reactiile adverse si a venit sa ma intrebe daca nu e vreun pericol pt ea, dat fiind ca avea deja hipocalcemie.
Si cand ma gandesc cati jegosi umpleau saloanele romanesti de ni se intorcea stomacul pe dos cand urcam pe sectie...
Si cati batuti in cap nu pricep ca e mai bine sa stea cu cracii in sus daca li se umfla varicele...
Si cati ultracivilizati se chinuie sa invete o limba straina si nu le iese...
9 février .uffff mi-e greu sa ma mut din corrala, sa renunt la a mai merge pe jos in centru, la cosurile de pe acoperis, la bucata de cer sub care dorm si prin care trec cocorii (nu stiu daca vin sau se duc, daca asta e tara calda in care au iernat? sau abia acum pleaca inspre una?). Dar ma enervez cumplit de fiecare data cand ma intorc acasa pe varfuri si in zigzag sa nu calc in vreun rahat; ma stresseaza fiecare ploaie piezisa care imi intra in casa si peretii crapati ai scarii (vecinii spun ca nici o fisura nu e noua, dar arhitectii primariei ne pun sa schimbam o parte a structurii - de lemn, deh, e corrala autentica, de patrimoniu, nu se pot inlocui materialele originale). As putea sa-mi caut un studio asemanator prin zona, dar nu mi-as permite prea multi mp, m-as muta dintr-o cochilie in alta.
Pe de alta parte, apartamentul din valdebernardo arata a casa de oameni; nu-i umbla pisicile vagaboande pe acoperis, nu se doarme sub cerul liber, nu se vede nici urma de arhitectura veche madrilena; dar partea care mi-ar reveni (da, se pune problema impartirii cu minim o persoana) ar fi de 2-3 ori mai mare decat ce am acum. Cum nu-s de felul meu prea boema, prefer confortul. Si as plati si doar cu 50 euro mai mult pe luna. Ma gandesc ca m-as obisnui cu distanta fata de centru, cu lipsa fruteriilor arabe si a magazinelor indiene, asa cum m-am obisnuit cu lipsa barurilor de tapas din Sol si cu a celor de haine in Delicias. Dar daca tot ar fi sa stau intr-o zona noua, fara nicio legatura cu un oras vechi european, parca as prefera nordul. Da`s niste preturi acolo... Si se baga prea multe agentii, n-am chef de comisioane uriase.
    5 février ... sau asa cevaIn momentele de orientare (recapitulare) temporala imi calculez sederea aici si tot ce se-ntampla "intre timp". De cand am plecat colegii au ajuns anul 4 de rezidentiat (unii), iar altii se pregatesc sa-si dea specializarea... Si cand am terminat facultatea ni se parea ca avem prea mult de suportat! Si eu as fi fost anul 4 de pediatrie...
De cand am venit timpul s-a accelerat. Mai am putin si trec anul 2 in rezidentiatul spaniol. Or sa vina "aia micii", abia ii astept ca sa vad cum imi par mistourile colegului R., cat de apropiata ma simt de ceilalti colegi, cat contez pe sectie (carte, congres national, sesiuni). S-au implinit 10 luni de cand sunt aici si am inceput sa ma panichez gandindu-ma la distanta pana la ai mei (si ca nu pot conta pe mine), am reluat muzica romaneasca in care nu cred, imi port picatura de aur* ascunsa ca sa nu para agresiva ca o usa trantita, ma gandesc zilnic ca eu nu, eu n-o sa-mi inghit lacrimile pt ca n-o sa am cui trimite asemenea poze.
"En la huellas de ida los pies se apoyan sin problema, pero en las de vuelta la cosa se complica. Las de ida trazan el camino de los que se fueron, por hambre, por miedo o por las dudas. Las de vuelta dibujan la senda de la nostalgia o del desconsuelo. Las de ida son màs hondas, más profundas, resultado de muchos cavilaciones. Las de vuelta son más íntimas, besadas por descalzos, más biográficas. En unas y otras el denominador común es la esperanza. En las de ida la esperanza son brazos y abrazos, todos de lejos. En las de vuelta la esperanza es que la memoria no haga trampas, que nos espere con los ojos de antes, los brazos de cerca, las calles de siempre, los árboles que no se derrumbaron." (Benedetti) Cel mai mult imi doresc sa nu ma mai simt vinovata.
(* o fi adevarat sau doar vreo scorneala a lui Tournier?) Me esperaban 2 pies en el suelo que no se acordaban de miNu stiu ce asteapta altii sa vada cand vin la Madrid. Ai mei au zis la inceput ca-i murdar si ca strazile sunt mici chiar si in centru. Prietenii Andei nu stiu ce nemultumiri aveau in afara de siesta obligatorie si toalele uratele de prin magazine (dar ar fi trebuit sa afle pana acum, hainele cu burta sunt la moda de anul trecut).
Gradina botanica e mica, apartamentele in cladirile vechi sunt sufocante, in baruri trebuie intotdeauna sa astepti in picioare pana se elibereaza vreo masa. Dar asta e orasul, e temperamental, te pupa si te palmuieste cu aceeasi pasiune, exuberanta cu care socializeaza spaniolii e aceeasi cu care se cearta, ies la parade si la concerte in strada la fel cum ies la proteste, te-ntreaba cum iti merge si te ajuta, dar cu acelasi interes te barfesc si-ti iau viata la puricat.
Eu ma asteptam sa-l gasesc pe Sabina in toti barbatii
Si orice colt de cafenea mi-l amintea. Nu inteleg ce asteapta ceilalti; capitala de imperiu? Sunt o multime de zone señoriale. Magazine de fite? Chueca, Goya, Salamanca. Bucatarie? Hmmm asta-i cam bruta, dar pt mancatorii de gratare e buna. Apoi mai sunt concerte, spectacole, expozitii - daca vrei sa traiesti in el chiar si numai pt o saptamana, sa-i cunosti cotloanele "con encanto", nu sa-l vezi doar cand ridici ochii din ghid, daca iti place sa stii numele vanzatorului de fructe in loc sa te plictisesti cumparand tot timpul de la el si intorcandu-te in fiecare zi la hotel pe acelasi drum.
Nu ma luati ca ghid pt ca nu ma pricep, luati-ma doar daca vreti sa va feresc de a fi turisti, iar daca va plangeti de orasul care mi-e casa ma jigniti; purtati-va frumos cand sunteti in vizita
31 janvier .Ar fi mai bine sa zic intotdeauna "da" si apoi sa fac pe uituca? Vad ca celalalt n-are parte de reprosuri, desi isi incalca promisiunile constant. La aproape 2 saptamani de la ziua mea inca se mai comenteaza lipsa petrecerii. Am ezitat, asta a fost greseala, trebuia sa zic un "nu" ferm si poate ma lasau in pace. Ce e mai grav e ca mi se pare ca se arunca vina pe mine, adica vezi doamne, nici celalalt n-a dat petrecere pt ca n-am vrut eu sa dam impreuna. Sau poate am pitici pe creieri (nu, n-am fumat nimic si nici n-as indrazni, starea asta a venit de la sine, nu-i chimica). Incerc sa ma conving ca-i o gluma pe care n-o pricep.
Pasa de antisocializare se adanceste; deocamdata e angoasanta, inca ma mai opun, dar cred ca nu mai dureaza mult pana am sa incep s-o savurez.
Cred ca seman din ce in ce mai mult cu taica-miu. Si asta nu e neaparat bine, ca sa nu zic ca e de-a dreptul rau. Vezi? Inca imi mai pasa, astept linistea cand n-o sa-mi mai.
|
¡Gracias por tu visita!
Octavian L. Octaviana écrit :
din pacate spatiul tau nu accepta decat comentarii de la identitati windows live, mi-am creat si eu una temporara sa iti spun ca te citesc cu interes. :) te-am adaugat la blogroll. Octavian
5 Oct.
|
|||||||||
Envoyer un message privé
Conseiller à un ami
Ajouter à votre réseau
|
|
